Special Olympics (2015)



Locul/Data: An școlar 2015 – 2016
Coordonator: prof. Ulete Florin

Prin programul „Special Olympics”, anul trecut, am luat parte la concursul „Participă!”. Ce am învăţat noi de aici? Că cel mai important este să încerci, să vrei să faci, să lucrezi în echipă. Nu premiul cel mare îţi aduce satisfacţia, ci faptul că ai fost acolo. Special Olympics este o mare familie, în care copiii şi tinerii speciali sunt încurajaţi să îşi depăşească limitele. Am învăţat să nu fim ignoranţi şi să vedem cu alţi ochi oamenii, care au anumite dificultăţi fizice şi/sau suferă de anumite boli.

Jurământul Sportivilor Special Olympics

„Vreau să câştig. Dar dacă nu pot câştiga, vreau să fiu brav în încercarea mea!”

Ana Maria Pană, de la clasa a XI-a C (una dintre fotografele noastre minunate), mi-a povestit despre ce a însemnat acest proiect pentru ea şi în ce s-a implicat. Dacă anul trecut a fost împreună cu colegii ei la o casă de copii, în acest an, împreună cu Andreea Mihalache, a luat parte la Forumul Special Olympics de la Braşov. Timp de două zile au reprezentat capitala noastră. Au avut cursuri şi au deprins modul în care un proiect poate fi implementat.

Ele s-au gândit la terapia ecvestră. Multă baftă, fetelor!