Podurile toleranței


În perioada 17 – 18 mai 2016, Departamentul pentru Relaţii Interetnice a participat, în parteneriat cu Forumul B ́nai B ́rith Dr. Moses Rosen România, la organizarea proiectului „Podurile Toleranţei”.

podurileTolerantei_1

„Podurile toleranţei” este un proiect transnaţional pentru Europa Centrală şi de Est care a fost organizat pentru prima dată în anul 2013, atunci când s-a sărbătorit Anul Cetăţeanului European. Anul acesta, acest eveniment se desfăşoară în România sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis.

podurileTolerantei_2

Obiectivele principale ale acestui proiect sunt: educarea tinerei generaţii în spiritul prieteniei, înţelegerii şi participării la manifestări culturale care promovează cultura toleranţei; importanţa educaţiei în combaterea discriminării şi antisemitismului, precum şi păstrarea memoriei Holocaustului. Proiectul se adresează minorităţii evreieşti, rome şi tătare din România, elevilor, dar şi reprezentanţilor din administraţia publică locală.

În 17 mai, a avut loc deschiderea oficială a evenimentului la Palatul Cotroceni. La ceremonia de deschidere oficială a evenimentului „Podurile Toleranţei” au luat cuvântul domnul Klaus Werner Iohannis, preşedintele României, domnul Daniel Citone, preşedintele B ́nai B ́rith Europa, domnul Jose Iacobescu, preşedintele B ́nai B ́rith România, domnul Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, domnul Aledin Amet, Secretar de stat la Departamentul pentru Relaţii Interetnice, domnul Daniel Vasile, preşedinte Agenţia Naţională pentru Romi, domnul Mihai Neacşu, director la Centrul Naţional de Cultură a Romilor.

În continuare, în cadrul evenimentului care s-a desfăşurat la Colegiul Național “Matei Basarab” a avut loc sesiunea plenară de deschidere oficială a Workshop-ului “Importanța educației în combaterea discriminării romilor, antisemitismului și păstrarea memoriei Holocaustului”. Activitatea a debutat cu discursul doamnei director al Colegiul Național “Matei Basarab” și a fost moderată de către doamna Tova Ben Nun Cherbis – director al Complexului Educational Lauder Reut Romania.
Printre invitați s-au numarat:

  • Doamna Irina Marin Cajal, Subsecretar de Stat, Ministerul Culturii,
  • Domnul Alexandru Florian, Director Institutul “Elie Wiesel” ,
  • Doamna Laura Elena Căpiţă, Cercetator, Institutul de Ştiinte ale Educatiei,
  • Gheorghe Sarău, Inspector Invatamant pentru Romi, MENCŞ,
  • Felicia Waldman, Centruil de Studii Ebraice, Prof. Univ. Buc
  • Gabriel Stan, Director CCD Bacau
  • Diana Gherasim, prof. de istorie Complexul Educational Lauder Reut Romania

 

Articol preluat partial de pe site-ul http://www.dri.gov.ro/podurile-tolerantei/