Naționale


Proiectul „Sighet

Coordonator: Prof. Diță Nicolae

 

Proiectul „Parteneriat public-privat pentru o Europă sustenabilă, echitabilă și deschisă

Coordonator: Prof. Cristea Florentina
Obiective: Consolidarea rolului organizațiilor neguvernamentale în procesul de realizare a priorităților Președinției României la Consiliul Uniunii Europene prin implicarea în activități a minimum 6 ONG -uri membre ale FOND; mobilizarea a 800 de tineri ca actori – cheie în cadrul acțiunilor menite să crească gradul de conștientizare a cetățenilor cu privire la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD), în contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene;  consolidarea parteneriatului public – privat de la nivel local în promovarea dezvoltării durabile prin elaborarea de politici și practici la nivel local, coerente cu dezvoltarea durabilă la nivel mondial, prin implicarea a cca. 30 de actori reprezentanți ai societății civile și ai autorităților publice.

 

Proiectul „Comori ale spiritualităţii româneşti

Coordonator: Prof. Căplescu Iuliana Maria
Obiective: Cunoaşterea culturii şi civilizaţiei româneşti prin extinderea informaţiilor din domeniul: istoriei, literaturii, artei, religiei, geografiei; organizarea unor întâlniri, simpozioane şi călătorii de studii în vederea cunoaşterii unor obiective de interes cultural sau reprezentative pentru frumuseţile României;

 

Proiectul POSDRU „Istoria recentă a României”

Coordonator: Prof. Diță Nicolae
Obiectiv: Parcurgerea unor teme de istorie recentă

 

Proiectul „Competenţe ştiinţifice şi abilităţi practice pentru o carieră de succes”

Obiectiv: Dezvoltarea și implementarea de servicii educaționale complementare la nivelul elevilor